by Robert Dumitriu
carte.jpeg

Carte

Scurte idei extrase din cărţile pe care le citesc.
Le adaptez meticulos și le pun aici.
Pot fi comparate cu un shot de tequila.

Spovedanie ✎ Lev Tolstoy

Cumpără

notiţele mele

✎ Am încetat să mai cred în ceea ce mi se spusese în copilărie, și totuși credeam în ceva. În ce anume credeam, asta n-aș fi putut spune oricum. Credeam în Dumnezeu, sau, mai degrabă, nu îl negam, dar care Dumnezeu - asta nu aș fi putut spune; nu îl negam pe Iisus Hristos și învățătura lui, dar n-aș fi putut spune în ce consta aceasta.

✎ Azi-mâine vor veni bolile, moarte (și chiar veneau) împotriva oamenilor dragi, împotriva mea, și nu va mai rămâne nimic, în afară de duhoare și viermi. Faptele mele, indiferent care vor fi fost, vor fi date uitării mai devreme sau mai tariziu, iar eu nu voi mai fi. Atunci de ce să ne mai străduim atât? 

✎  Pentru a răspunde la întrebarea pe care trebuie să și-o pună orice om: '' Ce este această?'' sau ''De ce trăiesc?'' sau ''Ce trebuie să fac?'', omul trebuie să rezolve mai întâi problema: ''Ce este viața unei omeniri necunoscute lui, din care îi este cunoscută numai o parte infimă?'' Pentru a înțelege ce este el, omul trebuie mai întâi să înțeleagă ce este această omenire misterioasă, alcătuită din oameni la fel ca el, care nu se înțeleg pe ei înșiși. 

Toți trăiesc și nu le trece niciodată prin minte să se îndoiască de raționalitatea vieții?

✎  Și atunci mi-am zis: dar dacă mai există ceva de care eu încă nu știu? 

✎ Cunoașterea rațională, prin persoană învăţaţilor și înțelepților, neagă sensul vieții, iar masele uriașe de oameni, toată omenirea, recunosc acest sens prin cunoașterea irațională. Iar această cunoaștere irațională este credința, cea pe care eu nu am putut să nu o dau la o parte. Este Dumnezeu, este Facerea lumii în 6 zile, diavolii și îngerii și tot ceea ce nu pot să accept fără să-mi ies din minți.  

Răspunsul lui Schopenhauer 

Viața nu are sens, viața este un rău. Dar, studiind chestiunea, am înțeles că răspunsul nu este pozitiv, că numai sentimentul meu l-a exprimat așa. Răspunsul exprimat strict, așa cum este exprimat la brahmani, la Solomon și la Schopenhauer, este numai un răspuns nedefinit, sau identitatea 0=0. 
  
Înțelegând aceasta, mi-am dat seama că nici nu trebuia să caut răspunsul la întrebarea mea în cunoașterea rațională și că răspunsul dat de cunoașterea rațională este numai o dovadă că răspunsul poate fi primit numai atunci când întrebarea este pusă în alt fel, numai când în raționament va fi introdusă întrebarea referitoare la raportul dintre finit și infinit.

✎  Cunoașterea rațională m-a condus la recunoașterea că existența este fără sens. 
  
Aceasta înseamnă că numai în credință se poate găsi sensul și posibilitatea vieții. Și am înțeles că credința - în sensul ei cel mai profund-nu este numai ''dezvaluirea celor nevăzute'', nu este revelație (aceasta este numai unul dintre semnele credinței), nu este numai relația dintre om și Dumnezeu (trebuie să definim mai întâi credința și apoi pe Dumnezeu, nu prin Dumnezeu să definim credința), nu este numai acordul cu ceea ce li s-a spus oamenilor, așa cum se înțelege cel mai des credința-credința este cunoașterea sensului vieții omenești, ceea ce îl face pe om să nu se nimicească pe sine și să trăiască.  

✎  Căci nu faptul că eu, Solomon și Schopenhauer nu ne-am sinucis m-a convins de existența credinței, ci faptul că aceste miliarde au trăit și trăiesc și ne-au purtat pe mine și pe Solomon pe valurile vieții lor. 

Fericit cel sărac cu duhul

 Deși eram deplin convins de imposibilitatea existenței lui Dumnezeu (Kant îmi demonstrase, și îl înțelesesem perfect când spunea că așa ceva nu se poate demonstra), îl căutam pe Dumnezeu, speram că îl voi găsi și mă adresam, după vechiul obicei, cu o rugăciune către cel pe care îl căutam și nu îl găseam. Mi-am verificat în minte argumentele lui Kant și Schopenhauer referitoare la imposibilitatea demonstrării existenței lui Dumnezeu și am început să le dezmint. Cauzalitatea, îmi spuneau eu, nu este aceeași categorie de gândire ca spațiul și timpul. Dacă eu exist, există și ceva ce cauzează existența aceasta și o cauză a cauzelor. Iar această cauza a tot ceea ce există este ceea ce numim Dumnezeu; 

Iluminare

Căci trăiesc, trăiesc cu adevărat numai atunci când îl simt și când îl caut. ''Atunci ce mai caut?'' a exclamat o voce din mine. Iată-L. 
  
 ''Trăiește căutându-l pe Dumnezeu, și atunci nu va mai fi viață fără Dumnezeu.'' Și totul s-a luminat în mine și în jurul meu mai puternic ca oricând și această lumină nu m-a mai părăsit.  

 

 

 

 

 

 

Robert Dumitriu