by Robert Dumitriu
carte.jpeg

Carte

Scurte idei extrase din cărţile pe care le citesc.
Le adaptez meticulos și le pun aici.
Pot fi comparate cu un shot de tequila.

Antifragil de Nassim Nicholas Taleb

| cumpără cartea aici |

Antifragil este un îndreptar pentru a trăi într-o lume pe care nu o înțelegem, dominată de Lebedele Negre și de obsesia umană pentru predictibil și siguranță. Erudit, spiritual și îndrăzneț, mesajul lui Taleb este unul revoluționar: numai antifragilul va supraviețui. 

notiţele mele

Antifragil. Unele lucruri trag foloase de pe urma șocurilor; înfloresc și cresc când sunt expuse la volatilitate, la aleatoriu, dezordine și factori de stres și iubesc aventura, riscul și incertitudinea. Și totuși, în ciuda ubicuității fenomenului, nu există termen pentru a desemna antonimul exact al lui ''fragil''. Hai să-i zicem ''antifragil''. 

steve jobs antifragile

Tot ceea ce obține mai multe avantaje decât dezavantaje de pe urma evenimentelor aleatorii (ori a anumitori șocuri) este antifragil; inversul este antifragil. 

Astăzi am ajuns unde suntem grație poftei de risc și erorilor săvârșite de o anumită categorie de oameni, pe care trebuie să-i încurajăm, să-i protejăm și să-i respectăm. 

Bilanțul arată că, pentru societate, cu cât devenim mai bogați, cu atât devine mai greu să trăim în limitele posibilităților noastre. Ne este mai greu să gestionăm abundența decât penuria.  

Mecanismul supracompensarii se ascunde în cele mai improbabile locuri. Dacă ești obosit după un zbor intercontinental, mergi la sală că să faci niște efort în loc să te odihnești. De asemenea, este binecunoscut trucul că, dacă ai nevoie de ceva urgent, trebuie să-i dai sarcina celui mai ocupat om (sau al doilea cel mai ocupat) din birou.

Majoritatea oamenilor reușesc să își risipească aiurea timpul liber pentru că libertatea îi face disfuncționali, leneși și nemotivați; cu cât sunt mai ocupați, cu atât devin mai activi și pentru alte sarcini. Și aici intră în joc supracompensarea.   

Un angajat la nivel mediu dintr-o bancă, cu ipoteca pe cap, este fragil până la extrem. Este prizonierul sistemului care îl invită să fie corupt până în măduva oaselor din cauza dependenței lui de concediul anual din Barbados. 
  
Cu puține excepții, aceia care se îmbracă extravagant au o reputație robustă sau chiar antifragilă; sortimentele de indivizi perfect bărbieriți, care se îmbracă la costume cu cravată, sunt fragili la informația despre ei.

f7da3881858944d566b321f54cf642fe.jpg

Dacă un accident nuclear ar eredica majoritatea formelor de viață de pe pământ, dar nu toate formele de viață, niște șobolani sau niște bacterii vor apărea ca din senin, poate că de pe fundul oceanelor, iar istoria o va lua de la capăt, fără noi și, bineînțeles, fără membrii Biroului pentru Management și Buget.    

Cel care nu a păcătuit niciodată este mai puțin de încredere decât acela care a păcătuit o singură dată. Iar acela care a comis o mulțime de greșeli, dar nu a făcut niciodată aceeași eroare de mai multe ori, este mai de încredere decât acela care nu a săvârșit niciodată o greșeală. 

Suntem mișcați mai ușor de un bebeluș care plânge lângă noi decât de o mie de persoane care mor în altă parte și care nu ajung în sufrageria noastră prin intermediul televizorului. 

Imaginează-ți o persoană extrem de punctuală și predictibilă, care ajunge acasă la ora șase fix în fiecare zi, timp de cincisprezece ani la rând. Persoana respectivă va stârni neliniștea familiei dacă întârzie câteva minute. Cineva cu un program mai volatil-și, prin urmare, impredictibil-să zicem cu o marjă de variație de jumătate de oră, nu va stârni îngrijorare.

Oamenii nu vor fi niciodată în stare să transforme politica sau economia în aleatoriul cuantificabil din blackjack.  

Este greu să te ții de o disciplină serioasă de renunțare mentală atunci când lucrurile merg bine și, totuși, chiar acesta este momentul când cineva are mai multă nevoie de disciplină. 

Scriitorii francezi și alți literați își caută tradițional o sinectură, să zicem profesia de funcționar civil, lipsită de griji, cu puține pretenții intelectuale, adică un serviciu foarte sigur, care să presupună riscuri mici și care încetează să mai existe atunci când pleci de la birou; apoi își petrec timpul liber scriind, liberi să scrie ceea ce vor, conform propriilor standarde.  

Marii poeți francezi precum Paul Claudel și Saint-John Perse și romancierul Stendhal au fost diplomați; un număr considerabil de scriitori englezi au fost funcționari civili (Trollope lucra la un oficiu poștal); Kafka era angajat al unei companii de asigurări. Iar Spinoza, cel mai tare exemplu dintre toate, lucra ca șlefuitor de lentile, ceea ce i-a lăsat filosofia imună la orice formă de corupție academică.  

Ridică mai multe haltere! Fă lucruri nebunești (fă praf mobilă) cum făceau uneori grecii în etapele finale ale banchetelor, și fii rațional în deciziile de amploare! Citește reviste cu bârfe de duzină și clasici sau opere sofisticate, dar nu citi niciodată chestii semidocte. Vorbește fie cu studenți care nu și-au luat încă diploma, cu șoferi de taxi grădinări, fie cu savanți de cel mai bun calibru, însă niciodată cu universitari mediocri, care se gândesc numai la carieră. Dacă nu-ți place de cineva, lasă-l în pace sau elimină-l; nu-l ataca verbal! 

Nu spun că educația este inutilă pentru individ: ea ne asigură diplome, de mare ajutor în carieră. Educația stabilizează venitul familiilor de-a lungul generațiilor. Un negustor face bani, apoi copiii lui merg la Sorbona și devin medici sau magistrați. Familia își menține bunăstarea fiindcă diplomele le îngăduie membrilor ei să rămână în clasa de mijloc la multă vreme după ce averea strămoșească s-a risipit. 

Întreprinzătorii sunt meniți să fie oameni de acțiune, nu gânditori, iar oamenii de acțiune fac, nu vorbesc, așa că ar fi incorect, greșit și de-a dreptul insultător să fie evaluați în funcție de cum vorbesc. La fel stau lucrurile și cu meșteșugarii: calitatea stă în produsele, nu în conversația lor; în realitate se întâmplă să aibă frecvent credințe false, care, că un efect secundar, îi face să realizeze produse mai bune. Și ce dacă?  

Înainte de secolul XIII-lea, în toată Europa existau maxim 5 persoane care să aibă habar cum să facă o împărțire.  

Formarea cunoștințelor, chiar și a celor teoretice, necesită timp, ceva plictiseală și libertarea izvorâtă din faptul de a avea o altă ocupație.  

Numai autodidacții sunt liberi. 

Am fost un autodidact halterofil, pentru că am studiat exact minimul necesar pentru trecerea oricărui examen. Citeam cu aviditate, en gros, inițial în scenă disciplinelor umane, mai târziu matematică și știință, iar acum istorie.  
  
În clipa în care eram plictisit de o carte sau de o temă, treceam la alta în loc să renunț de tot la citit; Șmecheria este să te plictisești de o anumită carte, nu de actul citirii. În felul acesta, numărul de pagini absorbite poate crește mai repede. Așa poți da de aur fără niciun efort, ca într-o cercetare rațională, dar nedirijată și bazată pe încercări și greșeli.  

Fără creme de protecție solară, fără ochelari de soare dacă aveți ochi albaștri, fără aer condiționat, fără suc de portocale, fără suprafețe netede, fără băuturi nealcoolice, fără pastile complicate, fără muzică dată la maximum, fără lift, fără storcător de fructe. Mă opresc aici.  

 


 

Robert Dumitriu